Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 13 iulie 2019

DJIA - Cat va mai dura extazul?

Indicele american "DJIA" a avansat in acest an cu +17% si cu 322% fata de minimul atins la inceputul lunii iunie 2009. Sunt performante remarcabile care genereaza valuri de entuziasm in randul cumparatorilor, determinandu-i sa impinga preturile actiunilor tot mai sus. Starea financiara a unei companii pare sa-si fi pierdut rolul de reper determinant in analiza investitiilor, majoritatea investitorilor cautand alte argumente pentru a-si justifica decizia de a cumpara in continuare (sector dinamic, cresterea cifrei de afaceri in dauna profitului, achizitii etc.).
Suntem oare la finalul unui ciclu atunci cand "smart money" se retrag pe nesimtite, lasand piata la mana "dumb money" sau, dupa un an si jumatate de incertitudine, trendul ascendent va continua sa atinga noi culmi in anii urmatori?
In imaginea de mai jos se observa cu usurinta ca, desi indicele a atins un nou "All-Time High", exista divergente negative ale cotatiei atat cu indicatorul MACD, cat si cu volumul.
Intr-o lume "normala" acestea sunt semnale tehnice extrem de importante privind apropierea de un top major si, implicit, de o corectie abrupta a preturilor.
Totusi, de cand Federal Reserve Bank a demarat politica "Quantitative Easing" pietele sunt practic invadate de bani ieftini. O parte dintre acestia au intrat si intra in pietele de actiuni, cantiatea de bani depasind nevoile de creditare din partea companiilor si a populatiei. Cat va mai dura? Greu de spus in aceste conditii, dar consider ca semnalul de alarma a fost deja tras!

duminică, 30 iunie 2019

Portofoliul Uizen: Raport 30.06.2019

Vineri a fost ultima zi de tranzactionare a lunii iunie, prilej cu care am generat cel de-al doilea raport al portofoliului 'Uizen', lansat in 20.05.2019 pe baza aplicatiei cu acelasi nume. In perioada scursa de la primul raport au fost inregistrate urmatoarele intrari de dividende nete:

Data             Simbol      Suma
13.06.2019   SNP           998.25 lei
14.06.2019   TLV          1134.21 lei
18.06.2019   SIF5         1358.74 lei

Am adaugat in raport si  performantele inregistrate in aceasta perioada de principalii indici bursieri.
Urmatoarele tranzactii cu actiuni vor avea loc in momentul in care vor fi publicate toate rezultatele la semestru ale emitentilor listati la Bursa de Valori Bucuresti, adica in jurul datei de 20 august.












duminică, 23 iunie 2019

Analiza SIF3

In saptamana de referinta, titlurile SIF Transilvania s-au apreciat cu +1.9%, cumuland o crestere de 23.3% de la inceputul acestui an.
In imaginea de mai jos se observa cum cotatia a depasit usor rezistenta, pe fondul unui volum foarte redus si a unei volatilitati scazute. Cum oscilatorul a inregistrat un "bearish crossover", in conditiile unei diverge negative cu pretul, semnalul pozitiv generat de strapungerea rezistentei poate fi unul fals, putand fi deturnat rapid intr-unul negativ in urmatoarele 1-2 saptamani.
In acest context, adoptarea unei atitudini de asteptare poate fi o decizie inteleapta.