Faceți căutări pe acest blog

vineri, 4 decembrie 2009

Comparatie evolutii SIFs 2009

Dupa cum se observa in grafic exista o discrepanta enorma intre evolutia SIF4 si celelalte SIF-uri. Diferenta apare din vanzarile actiunilor BancPost care au un impact major asupra profitului din acest an al celorlalte 4 SIF-uri.










Din 2010 acest avantaj va disparea si exista o multime de motive pentru care diferenta poate fi recuperata.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Analiza BET-FI

Evolutia BET-FI pe termen lung prezinta unele repere deosebit de importante. Astfel:
  • topul din septembrie 2003 corespunde minimului din februarie 2009
  • topul din iulie 2004 corespunde perioadei de consolidare din mai-iulie 2009
  • topul din februarie 2005 corespunde minimului din iunie 2006
  • topul din februarie 2006 corespunde minimului din martie 2007 si perioadei de consolidare din martie-iunie 2008
Graficul este exprimat in cotatiile saptamanale:









Daca privim acum evolutia din 2009 din punct de vedere al teoriei Elliott Wave observam ca suntem la inceputul valului 5. Prima tinta a acestuia (target minim) este nivelul 27.500, iar tinta naturala (target tipic) este intervalul 32.000-32.500, foarte aproape de topul din februarie 2005 (33.156).









In concluzie, exista o probabilitate mare ca BET-FI sa se aprecieze pana in intervalul 32.000-33.000 inainte de a inregistra o corectie majora. Daca ne uitam si la perioadele de timp in care a dezvoltat valurile impulsive 1 si 3 (cca. 2 luni si jumatate), putem sa ne asteptam ca topul indicelui sa fie atins cel tarziu la mijlocul lunii ianuarie 2010.

luni, 16 noiembrie 2009

Analiza TEL

Pentru speculatori TEL poate fi o oportunitate de a face profit in saptamanile care urmeaza. Dupa cum se observa in primul grup de grafice, pretul evolueaza in interiorul unei formatiuni corective de tip Pennant, aflandu-se foarte aproape de rezistenta. In majoritatea cazurilor un astfel de pattern se finalizeaza cu strapungerea pragului superior!







Indicatorul MACD a inregistrat deja o incrucisare pozitiva cu linia de semnal si anticipeaza o dezvoltare pozitiva a cotatiei. In plus, JRSX se afla la rezistenta canalului descendent si poate confirma un eventual semnal Buy.
Avand in vedere cele de mai sus, se poate intra Long pe simbolul TEL daca va strapunge rezistenta in conditiile unui volum peste medie si a unei volatilitati in crestere.
Pana unde ne asteptam sa se aprecieze cotatia in cazul generarii semnalului? Sa privim cel de-al doilea grup de grafice.







Tinta identificata de pattern-ul Falling Wedge se afla la nivelul 14.0, foarte aproape de topul din luna august (14.7). In consecinta, intervalul 14.0-14.7 este unul logic si de atins. Ramane de asteptat doar semnalul de actiune.

duminică, 8 noiembrie 2009

Analiza SIF2

In data de 27 octombrie SIF2 a generat un semnal puternic de vanzare.







Conditiile generatoare au fost urmatoarele:
  1. linia de trend a fost strapunsa
  2. suportul orizontal albastru a fost strapuns
  3. a fost depasit minimul (la nivel de Close) din 2 octombrie
  4. s-a inregistrat un Breakaway Gap
  5. s-a inregistrat un volum mai mare de1,7 ori decat media la 21 de zile
  6. linia MACD de semnal a trecut in teritoriu negativ
La ce trebuie sa ne asteptam in continuare?
In cel de-al doilea grafic se observa faptul ca pretul evolueaza in interiorul unui canal descendent, dezvoltand valuri usor de identificat.







Linia orizontala, care reprezinta nivelul pretului de inchidere al topului din luna mai, devine cel mai important reper de urmarit in perioada urmatoare, deoarece delimiteaza trendul ascendent din punct de vedere al teoriei Elliott Wave. In plus, se confunda perfect cu retragerea Fibonacci 38,2%.
In sesiunile urmatoare este posibila o revenire a cotatiei catre rezistenta canalului descendent inainte de un atac asupra pragului 0,865.
Depasirea acestuia, la nivel de Close, va genera un al doilea semnal important de vanzare!
In schimb, o reactie pozitiva puternica, care sa conduca la strapungerea rezistentei canalului descendent, va reprezenta o invitatie la cumparare.

miercuri, 28 octombrie 2009

Analiza SIF5

Incet, incet, ne apropiem de momentul prabusirii cotatiei SIF5. Ultimele doua zile au insumat o depreciere de aprox. -9%. Pe termen scurt putem considera ca actiunea se afla inca in interiorul intervalului de consolidare, la limita sa inferioara.
Sa vedem in continuare la ce trebuie sa ne asteptam pentru perioada urmatoare.







Asa cum se vede in acest prim grup de grafice, ieri au fost rupte doua suporturi grafice: unul pe termen mediu (cel negru) si unul pe termen foarte scurt (cel albastru). Mai important este faptul ca miscarea de penetrare a fost insotita de un Gap Down si de un volum mai mare cu 50% decat media la 21 de zile, fapt ce a generat un puternic semnal de vanzare. Acest Gap poate fi considerat un Breakaway Gap (Gap de rupere) si anticipeaza o continuare accelerata a evolutiei negative.
Luand in considerare cele de mai sus, cea mai probabila ipoteza este aceea de depreciere accelerata a pretului in perioada urmatoare. Suportul rosu orizontal poate determina o corectie pozitiva, insa va fi dificil sa opreasca aceasta prabusire!








In cel de-al doilea grupe de grafice se poate observa ca pragul rosu se afla la nivelul retragerii Fibonacci 61,8% aplicata ultimului segment ascendent. Acest fapt transforma acest nivel intr-unul deosebit de important pentru confirmarea unui trend negativ!
Indicatorul JRSX a ajuns la suport si poate anticipa cu 1-2 zile in avans ruperea acestui prag.
MACD evolueaza deja in teritoriu negativ de cca. 2 saptamani.

Concluzie:
Mentinerea pozitiilor Long in cazul acestui emitent se poate dovedi deosebit de paguboasa in conditiile actuale. O scadere a pretului sub pragul psihologic 0,8 este foarte plauzibila in conditiile in care suportul orizontal rosu va cadea!
Este recomandabil sa se astepte strapungerea pragului inainte de a se lua o decizie de vanzare totala!

duminică, 25 octombrie 2009

Curs EuroRon

In perioadele tulburi, in care nimeni nu stie incotro se indreapta economia si cand se va termina galceava politica, romanul isi muta agoniseala din lei in valuta. In anii 90 refugiul valutar se numea Dolar sau Marca germana, acum este Euro. Insusi guvernatorul Bancii Nationale a recunoscut ca exista o tendinta a populatiei, vizibila in special in ultimele luni, de a lichida depozitele in lei si de a-si deschide unele in valuta.
In analiza urmatoare vom incerca sa deslusim tendinta cursului EuroRon pentru perioda urmatoare.
Acest prim grafic este trasat in orizontul de timp saptamnal.









Se observa foarte clar ca trendul pozitiv este in continuare puternic pe termen lung. Cotatia pare sa fi conturat valul 3-3, ceea ce sugereaza automat ca suntem in fata dezvoltarii unui nou segment ascendent.
O privire aruncata catre MACD ne indica o incrucisare iminenta care va confirma o noua tendinta de crestere. In plus, indicatorul va contura un Higher Low care va accentua semnalul.
Sa detaliem acum ultima parte a graficului in cadrul de timp zilnic.









Cotatia se afla la cea de-a patra tentativa de strapungere a rezistentei. Unghiul de dezvoltare este mic si anticipeaza o reactie negativa la prag. MACD este foarte aproape de a confirma si el aceasta ipoteza. O corectie a cotatiei este foarte posibila in urmatoarele 2 saptamani, inainte de o noua tentativa de strapungere a pragului grafic superior. Depasirea liniei orizontale verzi va reprezenta un avertisment puternic privind o posibila reluare in forta a trendului ascendent.
Concluzii:
Desi BNR a incercat prin masuri monetare (controlul lichiditatilor in lei ale bancilor si vanzarea de valuta in piata) sa calmeze presiunile asupra cursului de schimb, efectul a fost limitat. Dupa alegerile prezindentiale este de asteptat sa vedem un cumul de efecte care sa absoarba tensiunile acumulate in aceasta perioada, cu rezultat direct in cresterea accelerata a cotatiei Euro - Leu.
De aceea nu cred in analizele bancherilor ca pariaza pe aprecierea leului, ci a celor care vad un leu egal cu 4,5 euro pentru sfarsitul acestui an si un posibil 5 lei in cursul 2010.

marți, 13 octombrie 2009

Analiza BET-FI

In perioadele de framantari economice si/sau politice BET-FI reprezinta cel mai sensibil barometru al sentimentelor investitorilor in piata de capital. Din acest motiv prezinta o volatilitate mai ridicata compartiv cu ceilalti indici ai bursei de valori, fapt vizibil si in perioada curenta. Lasand la o parte aspectele fundamentale ale societatilor componente vom analiza perspectivele pe termen scurt si mediu utilizand exclusiv analiza tehnica.

Pe termen mediu indicele evolueaza intr-un interval de stabilizare (nontrend), cu o usoara tendinta pozitiva. Pe termen scurt insa, trendul este bine definit (se incadreaza in interiorul unui canal ascendent) si este delimitat la partea inferioara de linia de trend (albastra).










Tendinta de aplatizare a mediilor mobile scurte si divergenta negativa cotatie - JRSX, evidentiata prin liniile rosii punctate, indica o pierdere a impulsului pozitiv. Cotatia se afla la banda Bollinger inferioara si la media mobila EMA55 care alcatuiesc impreuna un suport mobil foarte puternic. De remarcat faptul ca aceasta banda nu a fost strapunsa niciodata de la declansarea trendului curent.

Din punct de vedere al formatiunilor Elliott, primul target natural al evolutiei ascendente este reprezentat de palierul roz 27.800 - 28.600. Delimitarea sa este realizata de retragerea Fibonacci 23,6% aplicata trendului descendent pe termen lung si extensia Fibonacci 100% aplicata primului segment pozitiv (1 or A) care alcatuieste trendul actual. Nivelul de referinta pentru identificarea formatiunii Elliott (corectiva sau impulsiva) este reprezentat in acest moment de linia orizontala (portocalie). O trecere a indicelui sub valoarea 19.400 la nivelul cotatiei de inchidere va indica o formatiune corectiva ABC care va anticipa deprecieri ample pe termen scurt si mediu.
Daca privim graficul urmator vom observa in ultimul segment ascendent (3 or C) o noua formatiune Elliott identica. Pragul de alarma este in acest caz suportul orizontal (verde) aflat foarte aproape de cotatia curenta. Daca BET-FI va trece sub 22.380 la nivelul cotatiei de inchidere se va indica o formatiune corectiva ABC. In aceasta ipoteza se va anticipa si strapungerea suportului portocaliu, atentie!










Indicatorii folositi in aceasta analiza, MACD si JRSX (versiunea netezita a RSI) indica o tendinta de depreciere pe termen foarte scurt care poate continua.
MACD se afla inca in teritoriu pozitiv iar mesajul sau bearish nu este inca puternic.
JRSX are o tendinta negativa clara, dar evolutia sa descendenta slabeste. Un bottom conturat aici va anticipa aprecieri ale indicelui intr-un orizont de timp cuprins intre 3 zile si 1 saptamana.

Concluzii si recomandari:
Cotatia se afla in nontrend pe termen mediu si in trend ascendent pe termen scurt.
Pragul grafic (verde), banda Bollinger inferioara si media mobila EMA55 formeaza un suport foarte puternic.
Istoricul recent indica o probabilitate mai ridicata de a se contura un bottom decat ca pragul sa fie strapuns. In aceasta a doua varianta este recomandabila definitivarea unei strategii de distributie a titlurilor SIF aflate in portofoliu, inchiderea pozitiilor urmand a se realiza la confirmarea penetrarii suportului portocaliu.
Pentru investitorii care doresc sa achizitioneze titluri SIF se recomanda o atitudine de asteptare pana la confirmarea depasirii intervalului tinta (27.800 - 28.600). In acest caz este necesara o noua analiza de risc si oportunitate inainte de a se intra in pozitii Long.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Tranzactie Pulsar - Vanzare SIF2

In sedinta de vineri 2 octombrie s-a generat un semnal de vanzare pe simbolul SIF2:
SIF2 = 4.600 x 1,04 = 4.784 lei
Pierdere marcata: 184 lei

Componenta portofoliu:
SIF1 = 4.400 actiuni
SNP = 19.000 actiuni
Cash = 14.872 lei

miercuri, 30 septembrie 2009

Performante Pulsar

Astazi, fiind ultima zi a lunii septembrie, este timpul pentru un scurt raport asupra performantelor portofoliului de actiuni bazat pe sistemul de tranzactionare Pulsar pentru perioada 8-30 septembrie.
Trazanctii de cumparare - 3 (SIF2, SIF1 si SNP)
Tranzactii de vanzare - 0 (zero)
Pentru a calcula performanta portofoliului in cazul pozitiilor ramase deschise voi folosi preturile de inchidere din ultima zi a lunii. Aceasta precizare va fi valabila si pentru raportarile viitoare.
SIF2 = 4.600 x 1,17 = 5.382
SIF1 = 4.400 x 1,25 = 5.500
SNP = 19.000 x 0,265 = 5.035
Cash = 10.088 lei

Castig: 1.005 lei
Randament: +4,02%

marți, 15 septembrie 2009

Sistemul de tranzactionare Pulsar

Am terminat perioada de testare a sistemului de tranzactionare Pulsar pentru actiunile listate la bursa in perioada 2002-2009. Rezultatele sunt foarte promitatoare pentru simbolurile lichide: ATB, BIO, SCD, BRD, TLV, SIF-uri, SNP, RRC, DAFR, TEL. Pulsar este un sistem automat de identificare si urmarire a trendului adresat investitorilor pe termen mediu si lung. Iata cateva din obiectivele sale:
- identificarea si urmarirea trendului
- eliminarea zgomotului de fond
- evitarea tranzactionarii in perioadele de consolidare a pretului
- stabilirea unui Stop Loss pentru diminuarea pierderilor
Caracteristici:
- este un sistem flexibil (cu parametrii reglabili)
- genereaza in medie 2 tranzactii pe an pentru simbolurile lichide
- castigurile din tranzactiile profitabile sunt in medie de peste doua ori mai mari decat cele din tranzactiile cu pierderi
Voi publica de acum saptamanal semnalele generate si performantele unui portofoliu de actiuni bazat pe acest sistem, folosind valorile predefinite ale parametrilor sai. O sa incep cu cele mai recente semnale de cumparare in format data-simbol-pret:
08.09.2009 - SIF2 - 1,08 lei
10.09.2009 - SIF1 - 1,12 lei
10.09.2009 - SNP - 2,64 lei
Voi considera pentru inceput ca dispune de un capital de 25.000 lei din care voi investi aproximativ 5.000 lei in fiecare semnal de cumparare.

In acest moment componenta portofoliului este urmatoarea:
4.600 actiuni SIF2
4.400 actiuni SIF1
19.000 actiuni SNP
10.088 lei cash

joi, 3 septembrie 2009

Forex - Din nou despre roboti

Dupa 2 saptamani in care am lasat robotii sa tranzactioneze cu setarile initiale rezultatele sunt dezastroase:
tranzactii in profit: 38 (36,9%)
tranzactii in pierdere: 65 (63,1%)
rezultat net: -1.563,34$
In acelasi timp am executat 4 tranzactii manuale:
tranzactii in profit: 3 (75%)
tranzactii in pierdere: 1 (25%)
rezultat net: +530$
Exista si roboti care in perioada aceasta nu au inregistrat nicio tranzactie!
Concluzia este evidenta: tranzactionarea mecanica nu aduce bani pe Forex!
In aceasta luna voi supraveghea in continuare 2-3 roboti care par mai promitatori, dupa ce voi umbla la setari. In octombrie voi publica un nou raport.

marți, 25 august 2009

Forex EA - scurt articol

MetaTrader este, fara indoiala, cea mai raspandita platforma de tranzactionare in piata Forex. Usor de folosit si bine utilata, ea beneficiaza si de o multime de aplicatii deosebit de interesante. Printre acestea din urma se numara si asa numitii roboti de tranzactionare sau Expert Advisors. In ultima perioada am pus sub observatie performantele mai multor astfel de aplicatii: Fapturbo, Megadroid, iRobot, Primus etc. Cu exceptia iRobot (atractiv pentru GBPUSD in cadre de timp mai mari de 15 minute), pana acum rezulatele sunt neconcludente. Avantajele unor astfel de aplicatii consta in accea ca isi determina singure momentele de intrare-iesire si volumul de tranzactionare in functie de setarile introduse de utilizator. Cu alte cuvinte, dai drumul la calculator peste noapte si te trezesti dimineata cu tranzactii deja realizate, fara ca tu sa misti un deget. In plus, preturile lor sunt deosebit de competitive (intre 100-150$) pentru majoritatea dintre ele. Exista desigur si dezavantaje: sunt sute de astfel de aplicatii dintre care trebuie sa alegi una cu adevarat buna, apoi trebuie sa reglezi cu atentie setarile parametrilor pentru fiecare pereche valutara in parte.
Va voi tine la curent cu performantele acestor roboti, numindu-i atat pe cei promitarori cat si pe cei care dezamagesc.

vineri, 21 august 2009

Forex GBPUSD 2

Am urmarit astazi timp de cateva ore perechea valutara GBPUSD. In cele din urma am decis sa intru din nou Short, desi teoria recomanda ca in piata Forex sa tranzactionezi in directia pietei si nu impotriva ei. Motivul care m-a determinat (ca si randul trecut) sa tranzactionez contrar recomandarilor a fost reactia pretului la rezistenta orizontala galbena care s-a constituit intr-un prag important in ultima saptamana.







In graficul urmator se observa ca volatilitatea in punctul 4 a crescut brusc, iar STS a intersectat linia de semnal in zona de supracumparare.







Am asteptat ca pretul sa treaca sub minimul ultimelor 3 lumanari apoi am introdus ordinul.
Tip ordin: Short
Pret: 1,6522
Stop Loss: 1,6563 (imediat desupra maximului lumanarii curente)
Profit Target: 1,6502 (2 pips peste numarul rotund aflat la retragerea Fibonacci 61,8)
Volum: 0,7 lots
In momentul cand targetul a fost atins ordinul s-a inchis automat.
Profitul realizat: 140$.

miercuri, 19 august 2009

Forex GBPUSD

De ceva timp tranzactionez virtual pe piata Forex cu scopul de a dezvolta o strategie castigatoare inainte de a trece pe piata reala. Pentru cei interesati voi incepe de astazi sa public tranzactiile si motivele care m-au determinat sa iau deciziile de vanzare/cumparare. Cum in joc nu sunt bani reali, interventiile vor fi sporadice, in functie de timpul pe care pot sa-l aloc urmaririi acestei piete.
Data: 18.08.2009
Perechea valutara: GBP-USD
Iata graficul din zilnic:







Se observa ca linia de trend albastra a fost strapunsa clar in ziua precedenta. Deoarece volatilitatea in momentul penetrarii nu era ridicata, am asteptat confirmarea pragului printr-o reactie negativa inainte de a intra Short. Pentru o astfel de decizie m-am mutat in cadrul de timp de 30 de minute.






Aici se observa ca rezistenta (de acum) a rezistat unei prime tentative de depasire, insa volatilitatea era in continuare redusa. Cum aceasta a crescut semnificativ in timpul celei de-a doua tentative ratate am initiat tranzactia:
Tip ordin: Short
Pret: 1.6569
Stop Loss: 1.6606 (imediat deasupra pragului)
Volum: 1 lot.
Cotatia a evoluat in directia anticipata si dupa ce a depasit 40 pipsi am inchis pozitia la 1.6525 cu un profit de 440$, in urma observatiei ca pretul ezita sa depaseasca media mobila rosie.
Reintorcandu-ne la graficul zilnic, se observa o a doua linie de trend (rosie) pentru termenul mai scurt de timp. Este locul unde astept reactia cotatiei inainte de a initia un nou ordin.

duminică, 16 august 2009

Anticipare evolutie SIF2 pentru perioada aug. - nov. 2009

Deoarece am cateva mii de actiuni SIF2 in portofoliu m-am gandit, nu-i asa, ca ar fi util sa estimez evolutia acestui emitent pentru perioada urmatoare. Evident, am apelat la analiza tehnica.
Graficul urmator este trasat folosind preturile saptamanale:








Se observa foarte clar cum evolutia din perioada februarie 2006 - iulie 2007 se repeta la scara mai mica intre lunile martie si august 2009. Sa enumeram similitudinile:
  1. Topurile urmaresc o rezistenta bine definita (cu obsevatia ca in acest moment topul din august curent nu este conturat)
  2. Topurile C sunt atinse foarte aproape de extensia Fibonacci 161,8% aplicata segmentelor AB
  3. Bottomurile D sunt atinse foarte aproape de retragerea Fibonacci 50% aplicata segmentelor BC
  4. Topurile E sunt atinse foarte aproape de extensia Fibonacci 161,8% aplicata segmentelor CD
  5. Topurile E sunt atinse dupa o perioada egala cu 61,8% din perioada scursa intre topurile A si C
Urmarind acesta logica ar trebui sa ne asteptam la o corectie ampla in urmatoare 2-3 luni. Mai concret, intr-o perioada egala cu cea scursa intre topurile C si E pretul ar trebui sa testeze nivelul bottomului D. Acest lucru inseamna ca prin noiembrie SIF2 ar trebui sa revina la pragul psihologic 0,6.

miercuri, 12 august 2009

Avertismentul DJIA din 11.08.2009

In graficul zilnic pentru DJIA observam 2 targeturi viabile: 9500 si 10400. Am identificat aceste niveluri trasand retragerile Fibonacci intre minimul si maximul trendului principal descendend si extensiile Fibonacci pentru perioada februarie-iulie a.c.







In acest moment valul 3 (C) are 61,8% din lungimea valului 1 (A), iar indicatorul STS si media sa au parasit zona de supracumparare. Combinatia target+indicator+formatiune Elliott se constituie intr-un semnal de alarma puternic, care ne indica faptul ca este mult mai probabil sa ne aflam in valul C decat in valul 3. Daca acest lucru va fi confirmat (daca se va inregistra o depreciere abrupta sub nivelul valului 1(A) ) ne putem astepta ca indicele sa testeze minimul din martie in urmatoarele luni.

duminică, 12 aprilie 2009

Metoda Analizei Tehnice

Bazele analizei tehnice au fost puse de Charles Dow printr-o serie de articole publicate in Wall Street Jurnal. Ulterior au fost dezvoltate o serie de tehnici si teorii de succes care au diversificat acest mod de analiza. Concluzia dominanta a acestora este aceea ca tranzactiile trebuie executate in directia trendului si nu impotriva acestuia. In mod evident, punctele de intrare/iesire variaza in functie de mai multi factori:
  1. teoria utilizata
  2. orizontul de timp al investitorului
  3. particularitatile actiunii tinta
  4. toleranta la risc a investitorului
Din lista enumerata mai sus se observa foarte clar faptul ca doi din cei patru factori tin de personalitatea investitorului/analistului. Asa se explica de ce sunt aruncate pe piata recomandarile/sfaturi diferite pentru acelasi simbol.
Cele mai importante tehnici/teorii ale analizei tehnice sunt:
  1. teoria Elliott Waves
  2. teoria Gann
  3. teoria clasica ce utilizeaza medii mobile, pret, volum si indicatori
In principiu toate aceste teorii urmeaza urmatorii pasi in analiza unui simbol:
  1. identificarea evolutiei principale curente a pretului (trend sau non trend)
  2. identificarea miscarii particulare curente (corectie sau impuls)
  3. stabilirea conditiilor generatoare de semnal (de cumparare sau vanzare)
  4. identificarea tintelor pretului (care sunt nivelurile cele mai probabile sa fie atinse in perioada urmatoare)
  5. stabilirea Stop Loss (in cazul in care se indeplinesc conditii pentru intrari Long sau Short)
  6. identificarea raportului Risc/Recompensa
Respectand ordinea de mai sus se elimina din start o mare parte din confuzia care ii caracterizeaza pe cei care doresc sa analizeze un simbol.
Din experienta personala consider ca cele mai importante concepte utilizate in analiza tehnica sunt:
  • pragurile de rezistenta si suport
  • retragerile/extensiile Fibonacci
  • mediile mobile (2 sau 3 pe un acelasi grafic)
  • oscilatorii (indicatori care evolueaza pe o scala fixa de valori indiferent de actiunea analizata)
Investitorii care abordeaza orizonturi foarte scurte de timp pot lua in considerare si formatiunile candlestick care sunt evidente in reprezentarea pretului sub forma lumanarilor japoneze.

joi, 2 aprilie 2009

Cum alegem actiunea in care investim?

Avem banii, am ales societatea de brokeraj si acum putem trece efectiv la activitatea propriu-zisa de investire. Dar cum alegem simbolul in care plasam o parte din capital?
Incepand cu acest pas intram in zona in care se face diferenta dintre profesionisti si amatori.
Exista 2 mari tipuri de analiza de identificare a oportunitatilor:
  1. analiza fundamentala
  2. analiza tehnica
Sa le luam pe rand:
Analiza fundamentala reprezinta o metoda prin care se determina valoarea unei actiuni prin raportarea la performantele financiare ale societatii. Pentru a realiza acest lucru se folosesc o serie de indicatori precum cei bilantieri (ex. active, datorii), de lichiditate (rata curenta, rapida etc.), de activitate (cifra de afaceri, venituri, cheltuieli, profit), rate de profitabilitate (rentabilitati) etc.
Este o activitate destul de laborioasa si preupune accesul la documentele financiare ale societatii. Acestea se fac publice de regula trimestrial, fapt care determina automat realizarea dei evaluari pe termen mediu si lung. Rezultatul analizei performantelor societatii se raporteaza mai intai la media sectorului din care face parte, apoi la media globala a societatilor listate. Astfel se reuseste identificarea unei tinte de pret.
Principalele dezavantaje:
- necesita o pregatire de specialitate
- necesita accesul la documentele financiar-contabile ale societatii
- se adreseaza unui orizont de investitii mediu si lung
Analiza tehnica reprezinta o analiza a evolutiilor pretului, volumului si a unei serii de indicatori bazati pe acestea in incercarea de a stabili asteptarile grupului de investitori care cumuleaza cea mai mare parte a capitalului care se tranzactioneaza pe bursa. La prima vedere nu pare o metoda prea solida, insa practica a demonstrat ca rezultatele sunt deosebite. Acest tip de analiza se adreseaza in special investitorilor pe termen scurt si mediu.
Principalele dezavantaje:
- perioadele de calcul ale indicatorilor difera de la actiune la actiune
- procentul de semnale false este ridicat
- se adreseaza in special investitorilor pe termen scurt si mediu
Tinand seama de numarul mic de societati listate la BVB se pot alege fundamental 4-5 societati profitabile si atractive pentru a fi urmarite din punct de vedere al analizei tehnice. Efortul si timpul zilnic necesare sunt minime.
Intr-un articolele viitoare voi detalia aspectele metodei analizei tehnice.

miercuri, 25 martie 2009

Cum alegem societatea prin care tranzactionam

Asa cum probabil veti constata, exista un numar ridicat de societati de brokeraj care intermediaza tranzactiile cu actiuni. O sa exclud din start Forexul. Aceasta sectiune urmeaza a fi tratata separat intr-un articol viitor.
Inainte de a alege societatea de brokeraj (numita in continuare SSIF) trebuie sa stiti foarte bine raspunsurile la urmatoarele intrebari:
  1. ce nivel de educatie aveti in domeniu (novice, incepator, intermediar, avansat)
  2. cat timp doriti sa acordati zilnic urmaririi cotatiilor
  3. cat timp doriti sa acordati zilnic studierii comunicatelor firmelor
  4. cu ce procesati aceste informatii (soft)
  5. daca doriti sa va ridicati nivelul de cunostinte in domeniu
Serviciile pe care le ofera SSIF-urile sunt urmatoarele (atentie, exista societati care nu le ofera pe toate cele ce vor fi enumerate):
  • posibilitatea de a tranzactiona on-line: foarte important daca doriti sa deveniti un investitor activ
  • posibilitatea de a tranzactiona pe mai multe piete
  • analize financiare regulate
  • consultanta
  • informari periodice
  • conturi asistate
Evident, toate acestea se regasesc in nivelul comisionului perceput. Personal recomand incepatorilor si celor care doresc sa-si ridice nivelul de cunostinte sa tranzactioneze prin Intercapital Invest. Aceasta societate emite buletine zilnice cu o minima informare legata de evolutia curenta a pietei, buletine saptamanale de informare si buletine de analiza de oportunitate, acestea din urma intr-o frecventa lunara. In plus, are un personal bine pregatit.
Cei avansati trebuie sa aleaga un SSIF care sa ofere tranzactii on-line la un comision redus (0,5-0,8%) si , atentie, este foarte important, sa nu aiba blocaje ale sitului in conditii de trafic intens! In conditii de panica la bursa, cand numarul de ordine introduse in piata este foarte mare, unele situri cad. Personal am fost si sunt multumit din acest punct de vedere de Estinvest.
Presupunand ca sunt cateva socientati care ofera servicii asemanatoare, urmatorul filtru pe care trebuie sa-l aveti in vedere este legat de:
  • nivelul de credibilitate al SSIF-ului (nu are o situatie financiara precara, nu este o societate mica, nu a tinut capul de afis in presa cu tranzactii obscure etc.)
  • promptitudinea raspunsurilor primite la solicitari
  • calitatea si cantitatea informatiilor oferite
  • modul de rezolvare a problemelor aparute (tranzactii efectuate gresit de broker, defectiune a sitului etc.)
  • proptitudinea lansarii ordinelor trimise (de exemplu, in cazul tranzactionarii on-line acestea trebuie introduse in piata in mai putin de 1 minut de la lansare)
  • nivelul de pregatire al brokerului (trebuie sa stati personal de vorba sau sa discutati cu persoane care apeleaza la serivciile lui)
  • seriozitatea si sinceritatea brokerului (idem mai sus)
In orice caz, daca constatatimai tarziu ca SSIF-ul ales nu corespunde criteriilor dumneavoastra, nimic nu va impiedica sa-l schimbati. Costurile sunt minime, uneori chiar zero!

joi, 5 martie 2009

Despre variantele de investitii

In cadrul acestui blog nu vom trata investitiile imobiliare. Desi de-a lungul anilor am investit in astfel de proprietati, ele nu reprezinta pentru mine decat o varianta viabila de conservare a profiturilor din piata de capital. Sunt consecvent zicalei ca nu trebuie sa-ti pui toate ouala intr-un singur cos. In consecinta, profitul financiar (din tranzactii, din dobanzi, din dividende) il mut in imobiliare cu specificarea ca urmaresc generarea de profit pasiv in acest domeniu.
Ok. In domeniul investitiilor financiare avem 2 oportunitati majore:
  1. piata bursiera clasica: actiuni + obligatiuni
  2. piata forex
Pentru incepatori recomand evitarea forex-ului. Aceasta piata necesita o monitorizare permanenta, o disciplina de fier si un plan complet si bine reglat de tranzactionare.
Statisticile spun ca 90% din cei care nu au un astfel de plan sunt cei care alcatuiesc intotdeauna echipa invinsa (a celor care pierd bani sistematic). Acesta echipa este volatila, in sensul ca multi renunta intr-un final dar sunt inlocuiti. Ceva de genul corpului de elita al armatei persane din antichitate, supranumit Nemuritorii. Echipa invingatorilor este, in cea mai mare parte, fixa si bine inchegata la nivel educational.
Un alt motiv pentru care recomand evitarea acestei piete este faptul ca aici intalnim investitori institutionali, de mare anvergura, care pot, punctual, impinge piata intr-o directie care genereaza semnale false si atingeri ale celor mai evidente Stop Loss-uri. Evident, scopul este de a deschide/inchide pozitii pierzatoare in randul competitorilor care sa realizeze un flux pozitiv de capital.
Marele avantaj al acestei piete este lichiditatea ridicata si faptul ca se pot gasi zilnic oportunitati de a tranzactiona intr-o directie sau alta.
Concluzie:
Daca aveti mai putin de 3-5 ani de experienta bursiera, pur si simplu uitati de forex. Dedicati-va in schimb studiului pietei si acumularii de cunostinte noi.

marți, 3 martie 2009

Conjunctura curenta

De cateva luni de zile suntem bombardati cu stiri negative legate de criza. Daca in vara 2008 le puteam trata cu detasare, acum, cand totul se prabuseste in jurul nostru (vezi economiile din vest), devenim tot mai constienti ca vom face parte din valul 2 al tarilor care vor fi afectate (asta ca sa fiu moderat).
Ni se spune ca toate tarile au datorii, dar nu se detaliaza. Catre cine au datorii? Cine sunt entitatile din umbra care pot imprumuta toate natiunile? Raspunsul nu este chiar simplu, desi pe unele le putem identifica: FMI, BERD etc. Oricum, asta nu are mare importanta la nivel de individ, pentru ca societatea capitalista ne invata sa gandim la nivel de interes personal, nu de grup! Banuiala mea este ca nu ne incurajaza sa gandim, dar asta este o alta poveste si nu isi are locul aici.
Cred ca este mult spus ca bursa de la Bucuresti a anticipat dificultatile din economia Romaniei.
In primul rand pentru ca a inceput sa scada odata cu bursele occidentale, atunci cand in tarile respective recesiunea incepea sa-si arate coltii, pe cand la noi era "cald si bine".
In al doilea rand pentru ca bursa noastra este inca imatura si legaturile ei cu economia reala sunt doar la nivel de declaratii.
Pietele continua sa cada. DJIA a ajuns la nivelul anului 1997, iar Nikkei aproape de minimul ultimilro 26 de ani si nimic nu anunta sfarsitul povestii. Concluzia: se poate si mai rau. Cum la noi valul ajunge cu o intarziere de cca. 1 an, 1 an si jumatate, rezulta ca, incepand cu toamna 2009, situatia romanilor se va degrada cu repeziciune. Problemele cele mai mari le vor avea cei cu credite bancare. Pentru multi dintre ei visul implinit, casa+masina, se va destrama brusc si dureros.
Ce trebuie facut?
Personal, in septembrie 2008 mi-am lichidat creditul contractat in iulie 2007. De la o rata initiala de 450 de lei ajunsesem la 550, iar din octombrie urma sa devina 650! Acest lucru se intampla in conditiile unei rate teoretic descrescatoare, dintre care doar 100 de lei reprezenta creditul, restul fiind dobanzi si comisioane. Cresterea consemnata in putin mai mult de 1 an era de 44%, in conditiile in care economia "duduia" din greu. Bineinteles ca am platit 1200 de lei penalizari pentru rambursarea anticipata, motiv pentru care am si renuntat la banca respectiva (BCR).
Cei care nu-si pot achita ratele este obligatoriu sa incerce renegociarea rambursarii ratelor. In caz contrar, mai devreme sau mai tarziu, se pot trezi cu executorul judecatoresc la usa. Daca au mai multe credite trebuie sa faca eforturi suplimentare si sa incerce sa le lichideze pe rand. Banii suplimentari ramasi dupa lichidarea unui credit sa-i foloseasca pentru a-l lichida pe cel de-al doilea s.a.m.d. Sfatul este general, nu este al meu, dar il consider extrem de bun.
Pentru cei cu bani si dornici sa investeasca voi trece in revista cateva variante in urmatoarele articole.

Inceput

Ok, mi-am deschis primul blog! Desi am o oarecare experienta cu dezvoltarea siturilor, experimentul de astazi m-a gasit complet in offside. Treceti rapid peste eventualele stangacii legate de modul de organizare si/sau prezentare si retineti directia catre care se va indrepta acest blog: Investitiile pe pietele de capital.
Daca sunteti interesati mai treceti pe aici pentru ca voi posta strategii si tehnici, inclusiv extrase de pe diverse conturi (full sau demo) cu tranzactiile pe care le realizez. Daca, in schimb, bursa este un domeniu "martian", pe care nu vreti nici in ruptul capului sa-l incalcati, va spun La revedere si Succes in activitatile pe care le desfasurati.
In urmatoarele 2-3 zile voi incerca sa ma acomodez cu setarile acestui blog si pe urma voi incepe cu sectiunea Forex.
Cu bine pentru moment.