Faceți căutări pe acest blog

luni, 9 septembrie 2013

TLV - corectiile vor continua

In analiza din urma cu cca. 2 luni de zile anticipam ca titlurile TLV vor atinge nivelul 1.4. Se pare ca acesta a fost si nivelul tinta al conducerii bancii, deoarece ulterior, la numai cateva zile distanta, fost initiata o activitate puternica de vanzare. Acesta nu se desfasoara haotic, ci pas cu pas, pe masura ce se intalneste contrapartea la niveluri considerate atractive. Chiar daca putem asista la o reactie tehnica pozitiva la banda Bollinger inferioara, miscarea pretului pe termen foarte scurt este una descendenta (corectiva), fapt accentuat ieri prin trecerea pretului sub minimul din 28 august. Nici indicatorii nu transmit semnale prea bune, atat oscilatorii zilnic si saptamanal, cat si riboanele, anticipand o continuare a deprecierilor. Intervalul 1.33 - 1.34 constituie prima tinta si locul unde putem asista la o miscare ascendenta semnificativa daca nu la o reluare a trendului ascendent.


joi, 5 septembrie 2013

FP - vremea optimismului a trecut

Titlurile FP au performat foarte bine in ultimele 2 luni pe baza programului de rascumparare, trecand peste pragul psihologic 0.7 lei. Depasirea acestui nivel a determinat intrarea la vanzare a unor investitori importanti, ca parte a unei strategii controlata de Franklin Templeton, care este atat beneficiar direct, cat si indirect!
Tehnic, comentariile din partea dreapta a imaginii anticipeaza noi deprecieri ale cotatiei in perioada urmatoare. Cum oscilatorul saptamanal a inregistrat deja un crossover negativ in zona de supravanzare, ne putem astepta la o consolidare sau o continuare a corectiei catre 0.65 in urmatoarele saptamani.


marți, 3 septembrie 2013

BRK - ramane o actiune pentru speculatori

BRK este un alt emitent la care se poate aplica o strategie similara cu cea prezentata recent pentru SIF4. Raportat la ultima analiza de la sfarsitul lunii iulie, asteptarile au fost confirmate si cotatia a inregistrat o variatie ampla (cca. +10%) intr-un interval foarte scurt de timp. Consecinta nu a fost intrarea intr-un trend ascendent, ci numai o marire a aplitudinii intervalului de consolidare. Privind cu atentie imaginea de mai jos, observam un interes relativ ridicat in acumularea de actiuni in preajma nivelului 0.123. Oscilatorii si riboanele identifica, la randul lor, o tendinta pozitiva de evolutie insa, atentie, volatilitatea a scazut pentru a patra zi consecutiv. Acest fapt ne arata ca investitorii devin indecisi in privinta drumului pe care pretul il are de parcurs in perioada urmatoare. Exceptand speculatiile scurte intre suportul 0.123 si rezistenta 0.137, consider ca pe termen mediu (6 - 12 luni) sunt alti emitenti din sectorul financiar care pot oferi o marja cel putin la fel de ridicata de castig, dar cu riscuri mai mici.