Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 11 mai 2019

BRD - Hold


Trecerea datei ex-dividend a determinat o corectie ampla a pretului titlurilor BRD, pana la nivelul de inchidere a saptamanii de 11.66 lei. Deprecierea este usor mai mare decat valoarea dividendului brut de 1.64 lei.
Desi profitul anual a fost cu +12% mai ridicat decat cel de anul trecut, maximul cotatiei din prima parte a acestui an (13.78 lei) a fost cu -13% sub cel atins in perioada similara din 2018 (15.9 lei), fapt care indica asteptari negative din partea investitorilor legate de evolutia bursiera a emitentului. De altfel, divergenta pret-volum identifica o retragere a cumparatorilor din piata pe masura ce cotatia s-a indepartat de 12 lei.
Pe termen scurt este de asteptat ca suportul reprezentat de „Median Line” (ML) sa fie retestat, iar in functie de reactia la acel prag pretul poate reveni la” neckline” sau, dimpotriva, se poate deprecia catre nivelul de 10 lei.
O pozitie de asteptare este recomandabila in acest context pana la reactia tehnica asteptata a se produce la „Median Line”.

 

marți, 30 aprilie 2019

Uizen - Consilier portofoliu 2

Astazi am finalizat un nou test bazat pe sugestiile "Consilierului de portofoliu" al aplicatiei Uizen. De aceasta data am utilizat doar datele financiare anuale si semestriale care, de altfel, sunt si cele mai complete dintre cele raportate de emitenti, motiv pentru care am reusit a avansez mai mult in trecut fata de precedenta postare. Mentionez ca scopul implementari acestui "Advisor" este acela de a oferi sugestii de gestionare a investitiilor la Bursa de Valori Bucuresti pentru investitorii pe termen lung si foarte lung. Desigur, un investitor activ ar putea "bate" performantele prezentate reactionand rapid la evenimentele de ultima ora legate de perspective societatilor in cauza (transparenta, situatii financiare, politici economice guvernamentale etc.).
Randamentul pentru perioada martie 2015 - aprilie 2019 (4 ani si o luna) este de aprox. +115%, mai mult decat multumitor pentru un investitor pasiv, avand in vedere faptul ca aceasta performanta include si plata impozitelor pe profit si dividende. Trebuie mentionat faptul ca, in aceeasi perioada, indicele BET a crescut cu aprox. +20%, iar BETPlus cu aprox. +21%.
Utilizarea rapoartelor mentionate a determinat tranzactionarea emitentilor timp de doar doua zile in fiecare an (~15 martie si ~20 august), cand se considera ca toate raportarile financiare au fost deja publicate pe site-ul BVB.





















duminică, 21 aprilie 2019

TLV - aproape de top

Lichiditatea redusa de la Bursa de Valori indica o atitudine de asteptare din partea investitorilor de portofoliu care, probabil, astepta deciziile guvernului in privinta Fondului Suveran, al Pilonului II de pensii si al unor eventuale alte modificari ale Ordonantei 114. Intentiile si hotararile guvernului actual au determinat o crestere semnificativa a riscului investitiilor pe bursa si a gradului de predictibilitate a trendului acesteia, dupa cum s-a vazut in ultimele luni.
Volatilitatea ridicata din aceasta perioada a condus la o crestere semnificativa a volumelor tranzactionate ale actiunilor Bancii Transilvania, dupa care ambele au inceput sa scada. Cotatia a recuperat masiv in acest an din deprecierea suferita in luna decembrie si a revenit la ret. Fib. 38.2%, aferenta ascensiunii din intervalul de timp 2011-2017. Dupa cum se observa in imaginea de mai jos, evolutia pretului se afla intr-o divergenta abrupta cu cea a volumului si ridica dubii asupra mentinerii acesteia la actualul nivel. Desi in jurul acestui emitent s-a constituit o retea de sustinere a pretului (SIF-uri, fonduri mutuale, emitenti cu actionari majoritari SIF-uri, actionari initiati) pe termen scurt pare improbabil ca ascensiunea sa continue peste linia de trend. De altfel, oscilatorul saptamanal (nu apare in grafic) este supracumparat de mai bine de o luna, fapt rar intalnit si care intareste ipoteza atingerrii unui potential top important in perioada imediat urmatoare. In consecinta, din punct de vedere tehnic, o intrare in piata la acest nivel prezinta riscuri ridicate, putand fi luata in considerare mai degraba o potentiala decizie de vanzare.