Reluarea la tranzactionare a titlurilor SIF Banat-Crisana a condus la o depreciere puternica a cotatiei. In opinia mea, cauza nu este reprezentata neaparat de decizia de a nu fi acordate dividende in acest an (o decizie corecta din punct de vedere economic, avand in vedere ofertele publice ale statului), ci de gradul scazut de predictibilitate a deciziilor noii conduceri. Dupa ce Bilteanu a declarat ca este adeptul capitalizarii unei parti insemnate a profitului si distributiei unor dividende cu randament apropiat de dobanda bancara, renuntarea la acestea din urma ridica semne de intrebare asupra credibilitatii si, de ce nu, a corectitudinii cu care va fi manageriat SIF1.
La scaderea abrupta a cotatiei contribuie, intr-o mare masura, si obligativitatea vanzarii actiunilor ce depasesc 5% din capitalul social pe care le detin persoanele care au avut interese in alcatuirea consiliului de administratie.
Daca aruncam un ochi pe grafic observam ca pretul a ajuns la retragerea Fibonacci 61.8%, nivelul tipic pentru o reactie ascendenta. Cum ambii oscilatori sunt in zona de supravzanzare, asteptam o confirmare din partea Daily Stoch (crossover). Totusi, desi SIF1 pare ieftin din punct de vedere fundamental, tehnic mai poate cobori in urmatoarele saptamani pana catre suportul rosu, undeva in jurul valorii 0.9.