Faceți căutări pe acest blog

duminică, 24 ianuarie 2010

Target DJIA

DJIA a confirmat asteptarile si a rupt linia de trend. Unghiul de cadere este abrupt si nu sugereaza o simpla corectie ci inceputul uneia de amploare. Aceasta afirmatie este accentuata de indicatorul JRSX care a rupt la randul sau suportul, iar aceasta miscare a fost insotita de volume rosii ridicate! Mai trebuie spus in acest sens ca incrucisarea negativa DI+_DI- s-a produs in momentul in care ADX se afla intre acesti 2 indicatori, iar MACD a trecut la randul sau sub linia de semnal.

































Intrebarea care se pune in aceste momente este: pana unde va scadea indicele?
Voi incerca un raspuns utilizand, ca de obicei, analiza tehnica.
Primul target grafic in cazul definitivarii unei formatiuni Rising Edge este paralela dusa la rezistenta din punctul in care a inceput dezvoltarea acestei formatiuni grafice. Am trasat-o cu rosu in cel de-al doilea grafic. Mai observam ca DJIA a conturat un bottom in luna iulie 2009 in jurul SMA200. In acel moment indicele se afla in divergenta pozitiva pe termen scurt cu indicatori JRSX si DT Osc (Daily).
Astazi, SMA200 si target-ul grafic se confunda, formand un suport foarte puternic, care va fi foarte greu de strapuns. In intervalul 02-05 februarie acest tandem se va extinde in jurul valorii la care intalnim retragerea Fibonacci 50% aplicata ultimului segment ascendent. Valoarea acesteia este 9.412 de puncte. Este locul ideal unde poate fi conturat un bottom, pentru a mentine caracterul impulsiv al evolutiei pozitive inceputa in martie 2009.
Daca indicele va scadea sub 9.400 de puncte, ne putem astepta la o continuare a deprecierii pana la pragul psihologic 9.000, o inchidere sub 8.800 echivaland cu infirmarea unui pattern Elliott impulsiv din 5 valuri si conturarea unuia corectiv din 3 valuri cu implicatii negative majore la nivel mondial. Aceasta ipoteza va fi consecinta unei reveniri in "W" a economiei mondiale, scenariu de care a inceput sa se vorbeasca ma des in aceasta luna.