Faceți căutări pe acest blog

duminică, 19 aprilie 2015

BRD - target: 11.4

Titlurile BRD au avansat cu +8.7% in ultima saptamana, pe fondul unui volum foarte ridicat. Acest fapt sugereaza o schimbare pozitiva a atitudinii investitorilor fata de acest emitent, concretizata intr-o presiune puternica la cumparare. Fata de semnalul de cumparare identificat in analiza din 08 aprilie, pretul a crescut cu +9.9%!
La ce ne asteptam in continuare?
Dupa cum se observa in imaginea de mai jos, saptamana care s-a incheiat a marcat iesirea pretului din zona de consolidare in care a evoluat in ultimii doi ani. In conditiile incrucisarilor pozitive ale oscilatorilor cu liniile de semnal, acest eveniment anticipeaza o continuare a miscarii ascendente in lunile urmatoare. Tinta este reprezentata de valoarea 11.4, acolo unde linia de reactie se suprapune practic peste retragerea 50%. Acest nivel se constituie intr-o rezistenta puternica ce ar trebui avuta in vedere pentru o eventuala marcare partiala a profitului!
Avand in vedere faptul ca inchiderea curenta se afla la retragerea 38.2%, sustinuta, la randul ei, de alte doua extensii Fibonacci, pe termen scurt putem asista la o pierdere semnificativa de impuls.
In concluzie, daca nu vom asista la o schimbare drastica de context, ne putem astepta ca in saptamanile urmatoare cotatia sa avanseze catre nivelul 11.4, insa intr-un ritm de crestere in scadere.